2.iunie "Lucia patineaza" ora 19.00 Sala Mare
5.iunie "Lucia patineaza" ora 19.30 Festival International de Teatru Varna (Bulgaria) - Teatrul Dramatic "STOYAN BACHVAROV" - Scena 2
“LUCIA PATINEAZĂ” SPRE VARNA
Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu Gheorghe va reprezenta România la ediţia din anul acesta a International Theatre Festival ”Varna Summer” din Bulgaria (www.theatrefest-varna.org ), ce va avea loc în perioada 31 mai – 11 iunie 2010. Spectacolul „Lucia patinează”, în regia lui Radu Afrim, se va juca pe data de 5 mai la Teatrul Dramatic „Stoyan Bachvarov” din Varna, după ce a împânzit deja cu mii de spectatori sălile de teatru a numeroase festivaluri din ţară, dintre care amintim Festivalul Naţional de Teatru (Bucureşti, 2009), Festivalul „Pledez pentru tine(ri)” (Piatra Neamţ, 2009), Festivalul de Teatru EuroArt (Iaşi, 2009), obţinând importante premii şi fiind catalogat drept unul dintre cele mai bune spectacole ale anului trecut. Trupa „Luciei” va patina pe scena „nisipurilor de aur” alături de peste 20 de trupe prestigioase din zece ţări, precum: Elveţia, Danemarca, Belgia, Anglia, S.U.A., Italia, Croaţia, Liban. Printre artiştii de renume ce vor participa la eveniment se numără regizorul italian Romeo Castellucci (cu impresionantul său spectacol „Hey, girl!”), bulgarul Ivo Dimchev (coregraf, fotograf, compozitor şi artist video), regizorul bulgar Petar Denchev, coregrafii Masa Kolar şi Zoran Markovic din Croaţia, însă lista ar putea continua.
4.mai "Povesti de familie" ora 19.00 Sala Mare
5.mai "Lucia patineaza" ora 19.00 Sala Mare
11.mai "Fata babei si fata mosneagului" ora 11 Sala Studio
12.mai "Fata babei si fata mosneagului" ora 11 Sala Studio
15.mai "Casanova" ora 21.00 Sibiu
17.mai "Iepurasul increzut" ora 11.00 Sala Studio
19.mai "Povesti de familie" ora 19.00 Sala Mare
23.mai "Povesti de familie" ora 23.00 Satu Mare
1.aprilie "Iepurasul increzut" ora 10.00 Sala Studio
19.aprilie "Iepurasul increzut" ora 11.00 Miercurea Ciuc
"Casanova" ora 18.00 Miercurea Ciuc
20.aprilie "Manej" spectacol prezentat in cadrul zilelor Sfantu Gheorghe ora 17.00 Foaier
24.aprilie "Fata babei si fata mosneagului" spectacol prezentat in cadrul zilelor Sfantu Gheorghe ora 11.00 la Cortul "Tineret Roman Pentru Comunitate"
28.aprilie "Povesti de familie" ora 19.00 Sala Mare
5.martie "Povesti de familie" ora 19.00 in Sala Mare
13.martie "Casanova" Premiera ora 19.00 Sala Mare
14.martie "Casanova" ora 19.00 Sala Mare
16.martie "Iepurasul increzut" ora 11.00 Sala Studio
17.martie "Iepurasul increzut" ora 11.00 Sala Studio
21.martie "Povesti de familie" ora 18.00 Sala Mare
25.martie "Casanova" ora 19.00 Sala Mare
27.martie "Casanova" ora 19.00 Sala Mare
28.martie "Povesti de familie" ora 19.00 Sala Mare
31.martie "Iepurasul increzut" ora 11.00 Sala Studio
7.februarie "Manej" ora 19.00 in Foaier
8. februarie "Povesti de familie" ora 19.00 in Sala Mare
9 februarie "Lucia patineaza" ora 19.00 in Sala Mare
12 februarie "Manej" ora 19.00 in Foaier
25 februarie "Povesti de familie" ora 19.00 in Sala Mare
28 februarie "Povesti de familie" ora 19.00 in Sala Mare
9 ianuarie "Manej" ora 19.00 in Foaier
11 ianuarie "Manej" ora 19.00 in Foaier
16 ianuarie "Lucia patineaza" ora 19.00 Sala Mare
29 ianuarie "Povesti de familie" - premiera ora 19.00 Sala Mare
30 ianuarie "Povesti de familie" ora 19.00 Sala Mare
3 decembrie "Iepurasul increzut" ora 11.00 Sala Studio
4 decembrie. "Iepurasul increzut" ora 11.00 Sala Studio
7 decembrie "Fata babei si fata mosneagului" ora 11.00 Sala Studio
12 decembrie - "Manej" ora 17.30 Balan
- "Iepurasul increzut" ora 11.00 Balan
15 decembrie - "Manej" ora 19.00 Foaier
17 decembrie - "Lucia patineaza" ora 19.00 Sala Mare
19 decembrie - "Manej" ora 19.00 Foaier
1 -2-3 noiembrie 2009 - festivalul national de teatru "I.L. Caragiale" - "Lucia patineaza" (doua spectacole) in 2 noiembrie ora 18.30 si 21.30
27 noiembrie premiera "Manej" ora 19.00 Foaier
30 noiembrie "Manej" ora 19.00 Foaier
Luni, 12 octombrie, ora 19.00, Sala Mare - Lucia patinează de Laura Sintija Černiauskaitė, Regia: Radu Afrim
Marti, 13 octombrie, ora 11.00, Sala Studio - Iepuraşul încrezut, după Serghei Mihalkov, Regia si adaptarea: Dan Topa
Miercuri, 14 octombrie, ora 11.00, Sala Studio - Iepuraşul încrezut, după Serghei Mihalkov, Regia si adaptarea: Dan Topa
Joi, 15 octombrie, ora 11.00, Casa de Cultura - Intorsura Buzaului - Iepuraşul încrezut, după Serghei Mihalkov, Regia si adaptarea: Dan Topa
Joi, 29 octombrie, ora 19.00, Teatrul Tineretului - Piatra Neamt - Lucia patinează de Laura Sintija Černiauskaitė, Regia: Radu Afrim ( in cadrul Festivalului "Pledez pentru tine(ri)")
Luni, 28 Septembrie, ora 11.00, Sala Studio - Fata babei şi fata moşneagului, după Ion Creangă, un spectacol de Mirela Bucur
Marti, 29 Septembrie, ora 11.00, Sala Studio - Fata babei şi fata moşneagului, după Ion Creangă, un spectacol de Mirela Bucur
Stagiunea 2008-2009 a luat sfârşit.
Vă mulţumim că aţi fost alături de noi şi vă aşteptăm cu drag în următoarea stagiune.
Mulţumim tuturor sponsorilor, partenerilor media şi instituţiilor cu care am colaborat, pentru sprijinul acordat.
Vă dorim o vară frumoasă!
4 iunie, ora 19.00 – PREMIERĂ - Doamna X, după August Strindberg, regia: Alexandra Cojanu
4 mai, ora 19.00, Sala Mare - Lucia patinează de Laura Sintija Černiauskaitė, Regia: Radu Afrim
9 mai, ora 19.00 – Teatrul pentru copii şi tineret Luceafărul, Iaşi – Lucia patinează de Laura Sintija Černiauskaitė, Regia: Radu Afrim (în cadrul Festivalului de Teatru EuroArt Iaşi, ediţia a III-a)
14 mai, ora 13.00, Sala Studio - Mica Sirenă, după Hans Christian Andersen, Scenariul şi regia: Gabriel Apostol - Teatrul pentru copii şi tineret „Mihai Popescu" Târgovişte
14 mai, ora 11.00, Sala Mare - Neghiniţă după Barbu Ştefănescu Delavrancea, Regia: Gheorghe Balint - Teatrul pentru copii şi tineret „Mihai Popescu" Târgovişte
14 mai, Sala Mare, ora 19.00 - Welcome to Romania, Text și regie: Theo Herghelegiu - Teatrul pentru copii şi tineret „Mihai Popescu" Târgovişte
15 mai, ora 11.00, Sala Mare - Întâmplările Celor Trei Purceluşi, Scenariul şi regia: Gheorghe Balint- Teatrul pentru copii şi tineret „Mihai Popescu" Târgovişte
15 mai, ora 19.00, Sala Studio - Crize sau Încă o poveste de dragoste de Mihai Ignat, regia si scenografie: Mihai Vântu - Teatrul pentru copii şi tineret „Mihai Popescu" Târgovişte
17 mai, ora 19.00, Sala Mare - And Björk, of course de Thorvaldur Thorsteinsson, Regia: Radu Afrim - Teatrul Toma Caragiu Ploieşti
20 mai, ora 19.00, la Teatrul Toma Caragiu Ploieşti - Lucia patinează de Laura Sintija Černiauskaitė, Regia: Radu Afrim
21 mai, ora 11.00, Casa de Cultura Miercurea-Ciuc - Fata babei şi fata moşneagului, după Ion Creangă, un spectacol de Mirela Bucur
22 mai, ora 11.00, Casa de Cultura Intorsura Buzaului - Fata babei şi fata moşneagului, după Ion Creangă, un spectacol de Mirela Bucur
1 aprilie, ora 11.00, Sala Studio - Fata babei şi fata moşneagului, după Ion Creangă, un spectacol de Mirela Bucur
2 aprilie, ora 11.00, Sala Studio - Fata babei şi fata moşneagului, după Ion Creangă, un spectacol de Mirela Bucur
3 aprilie, ora 11.00, Sala Studio - Fata babei şi fata moşneagului, după Ion Creangă, un spectacol de Mirela Bucur
6 aprilie, ora 11.00, Sala Studio - Fata babei şi fata moşneagului, după Ion Creangă, un spectacol de Mirela Bucur
7 aprilie, ora 11.00, Sala Studio - Fata babei şi fata moşneagului, după Ion Creangă, un spectacol de Mirela Bucur
21 aprilie, ora 11.00, Sala Studio - Fata babei şi fata moşneagului, după Ion Creangă, un spectacol de Mirela Bucur
23 aprilie, 19.00, Sala Mare– Lucia patinează de Laura Sintija Černiauskaitė, în româneşte de Radu Afrim, regia: Radu Afrim
27 aprilie, ora 19.00, Sala Mare –D’ale carnavalului de I.L. Caragiale, regia Traian Şoimu
30 aprilie, 19.00, Sala Mare– Lucia patinează de Laura Sintija Černiauskaitė, în româneşte de Radu Afrim, regia: Radu Afrim
2 martie, ora 19.00, Sala Mare –D’ale Carnavalului de I.L. Caragiale, regia Traian Şoimu
5 martie, ora 11.00, Sala Studio - PREMIERA - Fata babei şi fata moşneagului, după Ion Creangă, un spectacol de Mirela Bucur
6 martie, ora 11.00, Sala Studio - Fata babei şi fata moşneagului, după Ion Creangă, un spectacol de Mirela Bucur
10 martie, ora 11.00, Sala Studio - Fata babei şi fata moşneagului, după Ion Creangă, un spectacol de Mirela Bucur
12 martie, ora 11.00, Sala Studio - Fata babei şi fata moşneagului, după Ion Creangă, un spectacol de Mirela Bucur
13 martie, ora 11.00, Sala Studio - Fata babei şi fata moşneagului, după Ion Creangă, un spectacol de Mirela Bucur
16 martie, ora 11.00, Sala Studio - Fata babei şi fata moşneagului, după Ion Creangă, un spectacol de Mirela Bucur
17 martie, ora 11.00, Sala Studio - Fata babei şi fata moşneagului, după Ion Creangă, un spectacol de Mirela Bucur
23 martie, 18.00, Sala Mare – Lucia patinează de Laura Sintija Černiauskaitė, în cadrul Bienalei Internaţionale de Teatru REFLEX, Sf. Gheorghe, regia: Radu Afrim
24 martie, ora 11.00, Sala Studio - Fata babei şi fata moşneagului, după Ion Creangă, un spectacol de Mirela Bucur
26 martie, ora 11.00, Sala Studio - Fata babei şi fata moşneagului, după Ion Creangă, un spectacol de Mirela Bucur
30 martie, 19.00, Sala Mare– Lucia patinează de Laura Sintija Černiauskaitė, în româneşte de Radu Afrim, regia: Radu Afrim
31 martie, 19.00, Sala Mare– Lucia patinează de Laura Sintija Černiauskaitė, în româneşte de Radu Afrim, regia: Radu Afrim
- 23 februarie, 19.00, AVANPREMIERĂ – Lucia patinează de Laura Sintija Černiauskaitė, în româneşte de Radu Afrim, regia: Radu Afrim
Distribuţia:
Daniel Rizea
Claudia Ardelean
Elena Popa
Florin Vidamski
Sebastian Marina
Fatma Mohamed
Ioana Alexandrina Costea
Andrei Roca
Scenografia: Cristina Milea
Regia : Radu Afrim
- 25 februarie, 19.00,Sala Mare - PREMIERA - Lucia patinează de Laura Sintija Černiauskaitė, în româneşte de Radu Afrim, regia: Radu Afrim
- 26 februarie, 19.00, Sala Mare - Lucia patinează de Laura Sintija Černiauskaitė, în româneşte de Radu Afrim, regia: Radu Afrim
- 27 februarie, 19.00, Sala Mare - Lucia patinează de Laura Sintija Černiauskaitė, în româneşte de Radu Afrim, regia: Radu Afrim
- 28 februarie, 19.00, Sala Mare - Lucia patinează de Laura Sintija Černiauskaitė, în româneşte de Radu Afrim, regia: Radu Afrim
- 1 martie, ora 19.00, Sala Mare - D’ale Carnavalului de I.L. Caragiale, regia Traian Şoimu
- 2 martie, ora 19.00, Sala Mare - D’ale Carnavalului de I.L. Caragiale, regia Traian Şoimu
- 3 martie, ora 19.00, Sala Mare - D’ale Carnavalului de I.L. Caragiale, regia Traian Şoimu
- 13 ianuarie, ora 18.30, Sala Mare - D’ale Carnavalului de I.L. Caragiale, regia Traian Şoimu
- 14 ianuarie, ora 18.30, Sala Mare – D’ale Carnavalului de I.L. Caragiale, regia Traian Şoimu
- 15 ianuarie, ora 18.30, Sala Mare – D’ale Carnavalului de I.L. Caragiale, regia Traian Şoimu
- 16 ianuarie, ora 18.30, Sala Mare - D’ale Carnavalului de I.L. Caragiale, regia Traian Şoimu
- 25 ianuarie, ora 18.30, Sala Mare - D’ale Carnavalului de I.L. Caragiale, regia Traian Şoimu
- 26 ianuarie, ora 18.30, Sala Mare - D’ale Carnavalului de I.L. Caragiale, regia Traian Şoimu
- 30 ianuarie, ora 18.30, Sala Mare - De mână, de Sofia Fredén, un spectacol de radu Afrim
- 31 ianuarie, ora 18.30, Sala Mare - D’ale Carnavalului de I.L. Caragiale, regia Traian Şoimu
1 decembrie, ora 18.30, Sala Mare - D’ale Carnavalului de I.L. Caragiale, regia Traian Şoimu
5 decembrie, ora 18.30, Sala Mare - De mână, de Sofia Fredén, un spectacol de radu Afrim
11 decembrie, ora 18.30, Sala Mare - PREMIERA Drumul-ritualuri de trecere, un spectacol de Grigore Leşe
12 decembrie, ora 18.30, Sala Mare - Drumul - ritualuri de trecere, un spectacol de Grigore Leşe
15 noiembrie, ora 19.00, Sala Mare – AVANPREMIERA D’ale Carnavalului de I.L. Caragiale, regia Traian Şoimu
17 noiembrie, ora 19.00, Sala Mare – PREMIERA D’ale Carnavalului de I.L. Caragiale, regia Traian Şoimu
18 noiembrie, ora 19.00, Sala Mare – D’ale Carnavalului de I.L. Caragiale, regia Traian Şoimu
19 noiembrie, ora 19.00, Sala Mare – D’ale Carnavalului de I.L. Caragiale, regia Traian Şoimu
20 noiembrie, ora 19.00, Sala Mare – D’ale Carnavalului de I.L. Caragiale, regia Traian Şoimu
22 noiembrie, ora 19.00, Sala Mare – De mână, de Sofia Fredén, un spectacol de Radu Afrim
25 noiembrie, ora 19.00, Sala Mare – D’ale Carnavalului de I.L. Caragiale, regia Traian Şoimu




